...aproape de finalul unui drum lung si anevoios...caut desperata o umbra a ceea ce imi poate aminti de trecutul somptuos si jalinc pe care l-am lasat in urma cu mult timp inainte de a decide k asa e mai bine...sa plec......si am plecat...m-am indepartat de tot ce credeam k va aduce impreuna cu el/ea suferinta pe care,chipurile,nu o meritam,dar de care,constienta fiind k ma va gasi si ma va inghenunchia sub ascutisul sabiei ei,imi era totusi teama......teama...?!sau mai bine spus groaza...?! eram terifiata......eram......nu am avut nici macar oportunitatea de a ma impotrivi...a fost...mai mult sau mai putin... o lovitura de gratie primita fara a fi anuntata......sayuri ar spune k "printre multimea mizerabila o omenirii mai intalnesti si ingeri.."...nu sunt deacord cu ea...ceea ce credeam eu k sunt aripi,erau de fapt iluzii...halucinatii aduse de ceilalti in decorul unei existente nefaste...halucinatii...care treptat au devenit reale...eu le dadusem o tenta de real...dar am ajuns sa nu-mi mai doresc aripi...si asa mi-am dat seama k de fapt nu le-am avut niciodata...dar am ajuns intr-un punct,din care m-am intors,dar din care imi puteam castiga cu adevarat aripile...avantul......cazuta in infinitul albastru al apei din lacul in care obisnuiam sa privesc luna apunand...sau rasarind...cazuta......waiting for death...racoare apei si vantul de iarna ma fac sa-mi simt tesuturile inghetand......da...placuta durere..."-nu ink!"imi spun si ma ridic,cu pasi nesiguri calc pe malul lacului...un ciob de oglinda zace la cativa pasi de mine..."-da...abia acum...!"

...simt ciobul de oglina perforandu-mi mana...intrand in carne...o rafala de vant rece imi involbureaza sangele ce incepe sa curga,in speranta k va reusi sa evadeze cu totul......ii permit sa ma paraseasca...mana imi cade pe pamantul arid...sangele imi este absorbit de solul flamand...se adanceste spre neantul intunecat...cineva va profita de pe urma nesabuintei mele...acei ingeri demonici..cu aripi mari si negre...care au fost atat de jalnici incat sa ajunga sa-si castige numele si statutul......imi pare atat de cunoscuta senzatia...oamenii mi-au absorbit setea de viata...dorinta de a trai...si acum...to ce mi-a ramas...e o picatura de sange care se scurce usor pe buzele mele......am obosit sa-mi astept ingerul...am pierdut lupta in acest joc stupid numit "viata"......am obosit sa astept o "salvare" de undeva de sus,sau poate k mai mult de jos...am obosit......si eu eram puternica..."i'm fine...i'm strong.."baliverne....cu o ultima urma de forta din interiorul meu secat acum de orice combustibil prielnic pt a avea putere de reactie,strang pumnul in care tineam ciobul si ma ridic in picioare..."-eu sunt Alexandra! eu sunt puternica! eu voi fi bine! indiferent de cate ori voi fi ranita ...indiferent de cate ori mi se va cere sa renunt la mine pt ceilalti...indiferent de cate ori voi plange pt ceilalti si niciodata pt mine...indiferent de cat de mult sange voi varsa pt ceilalti si niciodata pt mine...indiferent de toata astea...EU voi fi acolo...in picioare...VIE si NEVATAMATA... imi voi castiga statutul de inger pazitor si acele aripi halucinante vor fi intr-o buna zi ale mele!!!"in picioare...privind mereu in sus...spre cerul acoperit cu nori...acei nori care prevestesc...un nou inceput...si poate chiar mai mult de-atat..."-ii iubesc pe cei care ma ranesc...indiferent cat de mult rau imi fac..."